Primaria Dofteana - 1 decembrie 2011

1 Decembrie este Ziua Naţională a României, potrivit Constituţiei din 2003, articolul 12, alineatul 2, sărbătorindu-se astăzi 93 de ani de la proclamarea Unirii Transilvaniei cu România şi realizarea statului naţional român unitar.

La 1 decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegaţi, şi sprijinită de peste 100.000 de persoane adunate la eveniment din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţiune care consfinţeşte unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România. Această zi importantă marchează bilanţul luptei românilor pentru întregire statală, care vine să încununeze precedentele acţiuni ale fraţilor din Basarabia (27 martie 1918) şi Bucovina (15 / 28 noiembrie 1918). Poporul român a valorificat conjunctura internaţională creată în urma Primului Război Mondial şi a ştiut să se afirme în contextul mişcării de eliberare a popoarelor şi al victoriei principiului naţionalităţilor în Europa.

La acest al patrulea an de 1 Decembrie care succede intrării României în U.E. ca membru cu drepturi şi obligaţii depline, se cuvine să marcăm ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI  cu cinste şi optimism, cu încredere deplină în viitor. Să transmitem tineretului nostru înzestrat cu mult talent şi frumuseţe morală mesajul de încredere şi îndemnul de a veghea la păstrarea şi îmbogăţirea zestrei pe care ne-au lăsat-o înaintaşii.

Veteranilor de război prezenţi, văduvelor de război prezente le adresez cu această ocazie urarea de multă sănătate şi ne aplecăm cu respect în faţa dumnealor în semn de adâncă recunoştinţă.

Dumnezeu să binecuvânteze România şi poporul român, pe toţi cetăţenii comunei Dofteana , să le dea înţelepciune şi dorinţă de a trăi în pace , înţelegere şi prietenie!

 

,, La mulţi ani, România!” , ,,La mulţi ani, români!”

1 Decembrie 2011

 

1 DECEMBRIE 002
 
1 DECEMBRIE 003
 
1 DECEMBRIE 004
 
1 DECEMBRIE 005
 
1 DECEMBRIE 006
 
1 DECEMBRIE 007
 
1 DECEMBRIE 008
 
1 DECEMBRIE 009
 
1 DECEMBRIE 010
 
1 DECEMBRIE 011
 
1 DECEMBRIE 012
 
1 DECEMBRIE 013
 
1 DECEMBRIE 014
 
CIMG2042
 
CIMG2043
 
CIMG2044
 
CIMG2045
 
CIMG2046
 
CIMG2047
 
CIMG2048